Deși în urmă cu aproape un deceniu, Primăria Municipiului Târgu Jiu a reușit, printr-o procedură legală și transparentă, să readucă în patrimoniul public Casa de Cultură a Sindicatelor, un simbol cultural al orașului, astăzi ne aflăm în fața unui paradox românesc: cei care au devalizat-o și ulterior au pierdut-o legal, o vor înapoi. Iar justiția e din nou chemată să decidă ce, în mod normal, nu ar trebui nici măcar să fie pus sub semnul întrebării.

O lecție dureroasă despre statul de drept: când hoțul se plânge că i-ai luat prada

Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu este mai mult decât o clădire. A fost și poate încă mai este, un reper cultural, o moștenire a orașului, un spațiu al artei și al valorii publice. Dacă până în anii 90' i-a fost respectată titulatura, ulterior, ca multe alte obiective de interes, a căzut pradă...prădătorilor! O pradă ușor devalizabilă, când o serie de „fundații sindicale” și-au trecut în mod dubios în proprietate diverse bunuri ale statului, comportându-se nu ca administratori, ci ca proprietari de drept.

În cazul de față, "fundația sindicală" care a gestionat Casa de Cultură a dus clădirea spre ruină și a acumulat datorii uriașe la bugetul local: 2.700.000 de lei, bani care nu au fost plătiți niciodată. În urma unui proces firesc de lichidare și faliment, instanța a confirmat datoria, iar clădirea a fost scoasă la vânzare de lichidator.

Cine a cumpărat-o? Primăria Târgu Jiu, actiune care, la acel moment, a stricat apele unor ticăloși ce vizau acest simbol urban. A fost un gest de responsabilitate: administrația locală a achitat integral datoria către buget, asumându-și și restul sumei de plată pentru imobil. Practic, orașul și-a răscumpărat un bun care i-a fost furat.

Sindicaliștii de serviciu: din administratori neglijenți, în recuperatori de patrimoniu

Într-o mișcare care sfidează orice logică, aceeași fundație sindicală care a condus clădirea spre faliment, acționează în instanță, solicitând restituirea Casei de Cultură!!! Mai mult, pretind că nu aveau nicio obligație față de bugetul local, deși instanțele au decis clar contrariul. Asta după ani de activitate în care au produs venituri și au operat ca o entitate comercială, nu ca o organizație non-profit. Despre starea deplorabilă în care au dus obiectivul, nu are sens să mai discutăm. Toată lumea îl vede!

 Marcel Romanescu, cel care a și răscumpărat Casa de Cultură, în primul său mandat de primar, a descris situația cu o sinceritate dureroasă: 

“Cei care au devalizat-o au dat în judecată, pentru că o vor înapoi. O vor înapoi după ce o procedură de lichidare a fost finalizată și în care, după acea procedură, municipiul Târgu Jiu, cumpărător de bună-credință, a preluat Casa de Cultură a Sindicatelor. Cei care administrau Casa de Cultură, acea fundație a sindicatelor, au ajuns cu un debit la bugetul primăriei municipiului Târgu Jiu de 2.700.000 de lei, 27 de miliarde în banii vechi. Acum 10 ani. S-a declanșat procedura de intrare în lichidare, s-a ajuns la faliment, și s-a mers prin instanță către un lichidator. Lichidatorul, domnul Ciobanu, a scos-o la vânzare. La vremea respectivă, singura interesată de Casa de Cultură, după ce i s-a făcut o evaluare, a fost Primăria Municipiului Târgu Jiu. Evaluarea era la aproape un milion de euro. Din suma aceasta am achitat către bugetul local toată partea, adică 2.700.000 de lei, care au intrat în conturile Primăriei Municipiului Târgu Jiu ca obligație a fundației, nu ca obligație a Primăriei. Iar 1.700.000 i-am consemnat într-un cont. Chiar dacă, Doamne ferește, ar prelua la un moment dat Casa de Cultură, în primul rând, că fizic nu mai au ce prelua pentru că dacă țin la acest proces ani de zile, Casa de Cultură va fi o ruină în al doilea rând, trebuie să returneze bugetului municipiului Târgu Jiu suma aceea de 2.700.000 de lei. Acea datorie este stabilită de către instanță. Tot de către o instanță de judecată. Pentru că ei au considerat că n-au niciun fel de obligație față de bugetul municipiului Târgu Jiu, și instanța a spus că nu. Producând venituri, comportându-se ca societate comercială, nu ca fundație, normal că trebuiau să plătească la bugetul municipiului Târgu Jiu anumite sume. Dar eu cred că în spatele acestui lucru sunt alte și alte interese. Multe alte interese. Nu neapărat că au ajuns, peste noapte, să-și dea seama că e un bun. Nu este bunul lor. Astăzi, acel bun a fost cumpărat de la lichidator de către autoritatea publică locală, care este cumpărător de bună-credință”, declară Marcel Romanescu. 

România, țara în care orice inițiativă e sabotată din umbră

Cazul Târgu Jiu nu este unic. Este, din păcate, doar un exemplu de manual despre cum „cozile de topor”, indivizi sau grupuri care, aparent legal, dar moral falimentari, reușesc să blocheze orice pas înainte făcut de o autoritate locală sau de o comunitate. Asta se întâmplă în România, țara unde ONG-iștii îți blochează investiții de interes național, sindicaliștii negociază ca pe tarabă interesele celor pe care-i reprezintă, iar națiunea asistă neputincioasă cum îi este jucată în picioare și ultima fărâmă de identitate. 

Spunem asta fiindcă, în loc să fim martorii restaurării unui simbol cultural, asistăm la un nou proces absurd, care nu urmărește interesul public, ci pare că vânează altceva: poate terenul, poate clădirea, poate oportunitatea de a transforma Casa de Cultură în... mall.

Justiția - ultimul bastion sau complicele perfect

În tot acest peisaj, justiția joacă un rol esențial. Ea trebuie să închidă, fără echivoc, această tentativă de recucerire abuzivă. Nu doar pentru Târgu Jiu, ci pentru toată țara, fiindcă, în substrat nu discutăm doar despre o clădire, ci discutăm despre o practică mârșavă, patentată uneori chiar de justiție! Ceea ce se întâmplă la Târgu Jiu nu este un simplu conflict patrimonial. Este o luptă între două viziuni despre România:

Una în care administrațiile locale încearcă, cu greutate, să repare ce s-a distrus în ultimii 30 de ani.

Și alta, în care grupuri de interese cu rădăcini adânci și reflexe de tip post-comunist, încearcă să-și recapete controlul asupra bunurilor pe care le-au gestionat prost sau le-au devalizat.

Iar între cele două, stă o țară întreagă care ar vrea, măcar o dată, ca binele să învingă fără să se împotmolească în hârtii, instanțe și combinații.

Din păcate, în timp ce noi sperăm la normalitate, avem pe contrasens "pseudo-fundații sindicale" doritoare de înfășcat bunuri patrimoniale, avem unele așa-zise ONG-uri de mediu, care și-au reluat acțiunile în instanță, urmărind blocarea investițiilor hidroenergetice de pe râul Jiu...și mai avem...și tot avem, dar nu avem nimic din ceea ce ar trebui s-avem!

P.S. De ce în România, orice bună intenție atrage după sine o "coadă de topor"?