Ultima oră
Investiție de 1 milion de euro în căldură, la Motru!

Școlile și instituțiile din municipiul Motru trec pe centrale proprii. Anunțul a fost făcut de primarul orașului.
Așadar, în timp ce localnicii au instalat masiv centrale de apartament, primarul Cosmin Morega a anunțat că va folosi un excedent bugetar de 1 milion de euro pentru dotarea instituțiilor publice, prioritate având școlile și grădinițele.
„Practic, aș putea să spun că suntem, acum, la faza a doua. Prima fază și prioritate pentru noi au fost școlile, grădinițele de pe raza municipiului Motru, este în execuție SF-ul. Astăzi, am semnat și caietul de sarcini pentru celelalte locații administrative: primărie, sediu, poliția locală, casă de cultură, taxe și impozite locale și așa mai departe. Tocmai pentru a mișca cât mai repede treburile, ținând cont de faptul că am fost foarte, foarte întârziați și cu mâinile legate ca să facem demersuri, având în vedere aprobarea bugetului foarte, foarte târziu și acele împiedicări făcute tocmai pe parte politică de colegii de la PNL. Sper ca să ne încadrăm în timp și dacă vor fi mici probleme, vom trece peste ele, fiindcă asta ne-am propus și asta vom face. Este un lucru bun că, la Motru, vedem scări întregi unde sunt montate centrale. Dacă mergi prin scări de bloc, vezi că pe casa scării deja la fiecare etaj au apărut contorii de gaz și lumea lucrează. Sunt convins că vor mai fi și mici probleme punctuale, în această iarnă, din cauza neglijenței sau poate și părți financiare în anumite lucruri, dar se vor rezolva, dar altă variantă nu aveam și trebuia să se ia o decizie, să știm că, de acum încolo, avem tot ce trebuie, în următorii ani, din punct de vedere termic. Să știți că întotdeauna, având în vedere valorile mari, am făcut pe procedura simplificată, dar legală, dar sunt mai multe în ecuație, avizii, aprobări. Sper să înțeleagă toată lumea și să ne sprijine și am convingerea că așa se va întâmpla, să le obținem pe repede înainte, fiindcă mai avem câteva luni și frigul vine. Nu vorbim de ani de zile, vorbim de câteva luni și pe lângă această parte de documentație, birocrație, va veni și partea de execuție, care, din punctul meu de vedere, de multe ori este mai simplă decât aceasta de documente pe care trebuie să le ai pentru fiecare locație în parte, ținând cont că spațiile pe care noi le avem n-au fost gândite, concepute ca să ai un fel de punct termic și, atunci, va veni ceva extern, containere sau ce va trebui amplasat pentru fiecare locație în parte, fiecare cu specificul ei, ținând cont de dimensiunile, mărimile clădirii și felul de instalație. Dar cred că vom rezolva, să facem și aceste lucruri”, a transmis primarul, în presa locală.
Vizualizări: 125
