Ultima oră

Iordache, “înțepat” indirect de Cotojman.

Poziționarea lui Ilie Bolojan în interiorul Partidului Național Liberal este privită ca o oportunitate de „curățare” a partidului de cei care încalcă statutul, susține primarul liberal Constantin Cotojman. Acesta a sugerat, fără a-l numi direct pe liderul PNL Gorj, Ion Iordache, că unii lideri care au ales să îl susțină pe Adrian Veștea fac jocurile din interese strict personale

„E bine și pentru Partidul Național Liberal, e ca și când s-a aprins lumina, acum. S-a exprimat domnul Bolojan și în cadrul organizației Partidului Național Liberal și, zic eu că ne curățăm, cu ocazia asta, și de cei care nu înțeleg că într-un partid politic trebuie să respecți statutul, regulamentul și regulile de partid.(…)

Probabil — nu-l nominalizez pe domnul Ion Iordache — dar sunt convins că alții care au luat această decizie de a-l susține pe domnul Veștea au interese personale și eu aș putea să dau și exemple. Aș da exemplu pe domnul președinte de la Botoșani, care are băiatul consilier personal al președintelui Nicușor Dan. E clar că el susținea varianta lui Nicușor Dan", spune Cotojman, în presa locală.”

Vizualizări: 120

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: