Actualitate

Activele... inactive, doar o gaură neagră în bugetul CEO

Biserici, cimitire, terenuri, străzi sau hoteluri figurează pe lista activelor Complexului Energetic Oltenia. Doar că multe dintre acestea nu aduc niciun beneficiu companiei. Dimpotrivă. Sunt bunuri care nu produc decât cheltuieli, dar compania nu vrea sub nicio formă să le cedeze primăriilor sau să le vândă la preț decent astfel încât autoritățile să le poată cumpăra și să le exploateze.

 

Toate aceste active înseamnă taxe pe care compania le plătește primăriilor, înseamnă bani în plus plătiți pentru paza acestor obiective abandonate. O adevărată piatră de moară de gâtul unei companii care și-așa se zbate să supraviețuiască.

 

Primăriile Târgu Jiu, Rovinari, Motru sau Cătunele sunt doar câteva dintre cele care au făcut solicitări cu duiumul să preia diferite active de la Complexul Oltenia și de fiecare dată au primit răspunsuri negative. Complexul preferă să fie ale lui chiar dacă nu îi aduc niciun leu în cont.

 

E și situația din cartierul Drăgoieni din Târgu Jiu, unde compania energetică se încăpățânează să-și bată joc de aproape 100 de familii care au fost strămutate aici. Le-a promis utilități când le-a dat terenurile, dar oamenii n-au primit nimic. Primăria a mai încercat să preia străzile ca să le poată introduce oamenilor apă și să facă sistemul de canalizare funcțional, dar s-a lovit de refuzul companiei. Fondul Proprietatea, care are cele mai puțini acțiuni, nu ar vrea să fie înstrăinate străzile și nici nu-i pasă de oamenii care locuiesc acolo și cară apă cu bidoanele de la Schela ca să poată face un duș.

 

Și acesta e doar un exemplu. Complexul are o grămadă de active pe care nu le folosește și care oricum se degradează, are terenuri de care s-a ales praful, dar la fel. Nu le folosește, dar nici nu vrea să le dea primăriilor ca să caute investitori și să facă ceva cu acele terenuri. Are foste sedii de unități miniere, pe care le păzește, pentru care plătește pază fără să aibă vreun beneficiu de pe urma acestora. Clădiri dărăpănate, dar pe care vrea să le aibă în proprietate. Măcar de le-ar transforma în muzee... Ar aduce un leu în plus în conturi.

 

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a vorbit despre această problemă la Radio Infinit pentru că și instituția pe care o conduce a încercat să medieze transferul unor active spre primării. De cele mai multe ori, s-a lovit de refuzul venit din partea companiei. “Anumite active sunt necesare pentru noi. A fost un demers acum câțiva ani, dar a fost stopat. Am găsit o soluție, de exemplu, în Bălești. Primarul era într-o mare problemă dacă nu se găsea acel program de superficie ca să poată accesa fonduri europene pentru partea de apă și canal. Trebuie găsite soluții. Multe din activele companiei pot fi înstrăinate. Guvernul uită când compania nu insistă pentru că are altele de făcut. Dacă nu insiști, nu se rezolvă”, a spus Cosmin Popescu.

 

Dacă nu, mai adaugă Cosmin Popescu, să le vândă, dar nu la prețuri astronomice. „Dacă vor să le vândă, le vor vinde. Ce e de interes pentru comunitate, teren sau clădire, sunt câteva zeci de hectare la Motru, Rovinari. Dacă vor să înstrăineze contracost, cum au făcut cu hotelul sau baza de tratament, dar cu un preț mai accesibil, nu foarte, foarte mare ca acum ca să nu vină nimeni să investească. Să vedem ce vor comunica și care e gradul de realizare a investițiilor prin planul de restructurare. Cineva trebuie să comunice”, a mai subliniat Cosmin Popescu.

 

De exemplu, Hostelul Maiami din Târgu Jiu, Complexul vrea să-l vândă cu 14 milioane de lei, dar încă n-a găsit client. Iar cantina de la Săcelu a scos-o la vânzare cu peste două milioane de lei. La fel, și cea de la Ișalnița. O casă de oaspeți din Turceni, în suprafață de peste 500 de metri pătrați, ce aparține companiei, se vinde cu peste șase milioane de lei.

Vizualizări: 1,957

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: