Eveniment

Patru polițiști, reținuți de DGA

Patru agenți de poliție din Hunedoara au fost reținuți 24 de ore pentru că nu l-ar fi testat cu aparatul etilotest pe fostul comandant al Poliției Municipiului Petroșani, care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv complicitate la abuz în serviciu. 

Din cercetările făcute, a rezultat faptul că, în seara zilei de 16 martie 2023, unul dintre agenții de poliție, în exercitarea atribuțiilor de poliție rutieră, a oprit, pe raza orașului Vulcan, un autoturism condus de fostul comandant al Poliţiei Municipiului Petroșani, despre care exista suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

„În aceste împrejurări, cu intenție și cu scopul de a nu constata comiterea faptei ilicite, reprezentată de conducerea autovehiculului pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, agentul de poliție nu l-a testat pe acesta cu  aparatul etilotest din dotare, pentru stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat. Totodată, ajutat de ceilalți trei agenți de poliție, acesta a simulat o verificare a conducătorului auto cu aparatul etilotest, astfel încât să ateste valoarea zero a nivelului de alcool în aerul expirat, făcând astfel inutilă o eventuală recoltare de probe biologice de sânge, necesară pentru stabilirea științifică a concentrației de alcool în organism și împiedicând, în acest mod, tragerea la răspundere contravențională sau penală a respectivului conducător auto”, a transmis Direcția Generală pentru Anticorupție. 

Față de cei patru agenți de poliție, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 19 ianuarie, să fie prezentaţi judecătorului de drepturi și libertăți propunerile de arestare preventivă.

Vizualizări: 1,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: