Să vorbim puțin despre ridicolul din sănătate. Să ne rezumăm strict la cele două cazuri: cel al Alexandrei, fata despre care putem afirma că a fost ucisă în integralitate de sistem și de cel al femeii din Gorj - operată de hernie, dar, în esență, durerile pe care aceasta le acuza ascundeau o sarcină de nouă luni - lună mică, de înțeles medicii care n-au confirmat-o. 

Am putea defini, în aceste două cazuri, medicii ca fiind o categorie de oameni spate în spate. 
Evident, nu pretindem a disputa strategiile profesionale utilizate sau ignorate de aceștia, în schimb, la ce ne pricepem a critica are la bază, înainte de meserie, omul. A dispărut noțiunea! Obligă faptele să ne supunem tristei realități. O realitate care urlă monoton,  în aceleași note absurde ce cheamă moartea. Moartea de după moarte rămâne și alternativa familiilor îndurerate. 

Spitalul, școala și biserica nu se axează pe argumente, ele se axează pe fundamente, aici nu e loc de carieră, meseriile astea presupun vocație. Se pare că, din nou, asta nu de întâmplă în România. Cu alte cuvinte, Românica lovește din nou! Umanitatea este noțiunea de mult perimată în provincia noastră care, în afară de războiul dus la graniță, mai ascunde un război perfid în interiorul său: cel al nonsensului și al nonvalorilor. 

Ambele cazuri suțin și impun demiteri. Practic, politic, șeful este decăzut din funcție la fiecare tragedie. Nu s-a înțeles că nu asta e rezolvarea? Efectele observate - cauzele ignorate. 
Politica amestecată în toate: de parcă ar fi un păstârnac aruncat așa, în orice ciorbă. Un fel de balast utilizat, de umplutură, ici-colea. Cred cu desăvârșită putere că doar așa, politizând zonele principale de acces ale umanității, am ajuns să mușcăm din morminte, din văzduh, din apropiați. 

În sfârșit, omul e limbaj, limbajul e croit de om și pentru om, deci multe ar mai fi de criticat. Niciun  folos celor mai puțin norocoși, atinși de puterea neputinței: cele două femei al căror parcurs, pe mâna unor oameni, putea fi altul.