Social

Obligat să restituie bursa școlară

Un motrean este obligat, în 2023, să restituie bursa primită de la școală acum zece ani. A invocat târziu prescripția, astfel că trebuie să restituie în jur de două mii de lei.

Tânărul a fost elev al Colegiului Tehnic Motru și a beneficiat, ca și alți colegi ai lui, de programul “Bani de liceu”. Se întâmpla în anul 2013, dar în 2014 au fost verificări ale Camerei de Conturi, care a constatat că, în cazul unor elevi, “nu a fost îndeplinit criteriul de eligibilitate privind venitul brut lunar pe membru de familie”.

“În sensul prevederilor legale, beneficiar ai sprijinului financiar sunt elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 150 lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă în cazul respectării condiției de venit precizate mai sus. Pentru verificarea modului în care s-au respectat prevederile legale la stabilirea şi plata sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, Curtea de Conturi, cu ajutorul aplicaţiei informatice, a realizat suprapunerea bazei de date cu toţi beneficiarii de sprijin financiar, primită de Inspectoratul Şcolar Județean Gorj, cu baza de date de la Casa Judeţeană de Pensii Gorj cu persoanele care figurează că au realizat venituri şi au fost asigurate în sistemul public de pensii pe bază de contracte de muncă/contracte de asigurare în anii 2012 şi 2013, lunile iunie, iulie, august, având ca şi câmp comun CNP-ul persoanelor”, se arată într-un document al Judecătoriei Motru.

În total, șase foști elevi trebuie să restituie sume între 400 și 2.400 de lei.

Vizualizări: 3,621

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: