Ultima oră

Furt eșuat pe o stradă din Târgu Jiu

O tentativă de furt dintr-un autoturism parcat pe o stradă din Târgu Jiu s-a încheiat cu o reținere. Un bărbat de 30 de ani ar fi încercat să pătrundă într-o mașină lăsată neasigurată, însă alarma autoturismului s-a declanșat. Suspectul a fugit, dar a fost identificat ulterior de polițiști în zona unei benzinării.

 

Incidentul a avut loc vineri, 9 octombrie, în jurul orei 06:10, pe strada Carpați din municipiul Târgu Jiu. Polițiștii au fost alertați prin 112 de un bărbat care a observat că o persoană necunoscută ar fi intrat în autoturismul vecinului său.

 

„Din primele cercetări, a reieșit că, în jurul orei 06:10, un bărbat ar fi deschis portiera din dreapta spate a autoturismului, care era închisă, dar neasigurată, moment în care s-a declanșat alarma. Ulterior, acesta ar fi fugit de la fața locului, fiind identificat în zona unei stații de alimentare cu carburant de pe Calea Severinului, din municipiul Târgu Jiu”, a transmis IPJ Gorj.

 

Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului și au stabilit că persoana bănuită de comiterea faptei este un bărbat de 30 de ani, din Târgu Jiu.

 

În urma verificărilor, a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la furt calificat.

 

„În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, față de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, au precizat reprezentanții Poliției.

 

 

Vizualizări: 43

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: