Actualitate

Mitrescu anunță primele procese pe legea 197/2021

Președintele Sindicatului “Energia” Rovinari, Constantin Mitrescu, anunță primele procese după ce membri ai sindicatului său au primit decizii de respingere a cererilor de pensionare pe Legea 197/2021.

Minerii și energeticienii sperau să se poată pensiona la 52 de ani, dar casele de pensii susțin că reducerea de până la 13 ani a vârstei de pensionare se poate obține pentru perioada lucrată de la intrarea în vigoare a legii, nu retroactiv.

“Am strâns câteva decizii, șapte avem, iar săptămâna viitoare deja vom demara procesul în instanță”, a anunțat Constantin Mitrescu.

Circa 3.600 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia ar fi beneficiat de lege doar în acest an, ceea ce ar fi putut însemna închiderea unor grupuri energetice în plină iarnă.

 

Vizualizări: 4,019

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: