Politică

Gălăgie multă, soluții zero pentru mineri și energeticieni

Politicienii gorjeni nu au ajuns vineri la un acord pe proiectul de lege prin care minerii și energeticienii să poată fi pensionați mai devreme. S-au întâlnit, s-au certat și fiecare a plecat de la ședință cu părerea cu care a ajuns acolo. Liberalii au spus din nou că proiectul de lege nu poate fi votat, deoarece implică niște costuri foarte mari pentru CE Oltenia, costuri care o pot duce în faliment. Useriștii s-au menținut pe linia populistă, iar pesediștii au lipsit de la discuții. La ședință au participat și liderii sindicali din CE Oltenia, precum și administrația companiei.

Liberalul Dan Vîlceanu afirmă că plata individuală a angajatului nu reprezintă o problemă, problema existând la partea angajatorului, a CE Oltenia, campania trebuind să plătească contribuţiile pentru condiţile speciale şi deosebite de muncă, acestea ducând la reducere a vârstei de pensionare.

"Aceste contribuţii sunt peste contribuţiile individuale ale salariatului. Acea contribuție individuală se opreşte pentru toţi salariaţii şi se virează indiferent de condițiile de muncă în care au lucrat. Contribuţia pentru condiţii speciale sau deosebite este datorată și platită de companie. Vorbim de bani care sunt datoraţi şi plătiți de CE Oltenia. Compania nu poate să atragă bani din fondul de tranziţie justă şi mai există o regulă, nu poţi lua fonduri europene pentru a plăti taxe. Singura posibilitate pentru a ieşi la pensie, aşa cum doresc protestatarii, este să le plăteşti contribuţiile din spate. Celor care au fost în condiţii deosebite să le mai plăteşti încă 4 la sută ca să treacă la speciale, iar celor care au lucrat în condiţii normale şi acum ar trece la speciale să le plătesti 8%. Fără plata contribuţiilor nu poţi beneficia de condiţii de pensionare mai devreme", a spus Dan Vîlceanu.

Deputatul userist, Radu Miruță, susţine cu tărie că banii din fondul de tranziţie justă pot fi folosiţi pentru angajaţii CE Oltenia şi că plata contribuţiilor din spate nu mai trebuie plătite. "Pentru oamenii care îndeplinesc condiţiile în momentul intrării legii în vigoare nu trebuiesc plătite contribuţiile. Atunci când toporul legii pică şi oamenii îndeplinesc condiţiile, pentru ei nu trebuie plătite contribuţiile din spate. Planul de tranziţie justă are un articol care prevede excluderile de domeniu pentru sprijinul acordat. În acest articol, "pension bridging", adică plata contribuţiilor pentru cei care urmează să se pensioneze nu este exclusă explicit", a spus Radu Miruță. 

Soluţia dată de deputatul USR, Radu Miruță, cum că plata contribuţiilor poate fi asigurată din fondul de tranziţie justă, pică. "Pension Bridging" de care spune Miruță constă în plata contribuţiilor individuale ale salariatului, asta cu obligativitatea recalificării, lucru ce nu poate ajuta CE Oltenia pentru plata contribuţiilor privind condițiile deosebite şi speciale. "Acest "pension bridging" la care se face referire este exact cumpărarea de vechime, doar că acest lucru e valabil pentru contribuţia individuală, nu pentru contribuţia la condiţiile deosebite şi speciale", a adăugat Dan Vîlceanu.

La această întâlnire au existat şi atacuri mai dure, senatorul PNL, Ion Iordache, atacându-l pe prefectul de Gorj, Răducan Morega, căruia i-a cerut să nu facă dezordine în judeţ. "Domnule prefect, sunteţi reprezentantul guvernului în teritoriu şi trebuie să reprezentaţi Guvernul României, nu opiniile USR. Vă rog să nu faceţi dezordine în judeţ, pentru că nu acesta este rolul dumneavoastră", a spus Ion Iordache.

Minerii au încheiat vineri o nouă săptămână de protest, fără a le fi clar dacă există o soluție pentru solicitarea lor.

Vizualizări: 2,711

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: