Ultima oră
Și-a băgat tatăl în sperieți

Un gorjean din Albeni a sunat la 112 după ce fiul său l-a lovit și l-a amenințat. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, din comuna Albeni, împreună cu fiul său, un bărbat de 66 de ani, din comuna Albeni, ar fi fost agresat verbal și fizic de către acesta.
Din verificările efectuate a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, fiul, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în comuna Albeni, i-ar fi adresat tatălui său cuvinte și expresii jignitoare, după care ar fi aruncat cu un scaun din lemn în ușa de acces în imobil, provocând spargerea geamului acesteia. Ulterior, bărbatul l-ar fi prins pe tatăl său de piept și l-ar fi bruscat.
Victima nu prezenta leziuni vizibile și nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.
În urma completării formularului de evaluare a riscului, a fost constatat risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 38 de ani.
Din verificările efectuate a rezultat că, anterior acestui incident, între cei doi nu au mai fost înregistrate sesizări sau conflicte.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și violență în familie.
Vizualizări: 140
