Politică

Revine Rotaru? Primar: "Nu mai poate fi încadrat"

Fostul director al Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu Jiu, Marian Rotaru, ar putea reveni pe post, după ce a câștigat un proces cu Primăria Târgu-Jiu, prin care s-a anulat dispoziţia de încetare a contractului. 

Romanescu spune că acesta nu mai poate fi încadrat pe post deoarece la evaluare a obţinut calificativul nesatisfăcător. "Domnul Rotaru mai are un proces cu primăria, unul pierdut, este vorba de raportul de evaluare al anului 2018, în care dânsul a contestat calificativul nesatisfăcător. În acest moment legea prevede că orice funcţionar public care primeşte un calificativ nesatisfăcător nu mai poate fi încadrat în instituţia publică în care şi-a desfăşurat activitatea", a declarat Marcel Romanescu. 

Procesul câştigat de Marian Rotaru nu are o sentinţă definitivă. Reaminim că Rotaru a făcut orașul de râs, după ce a apărut o fotografie cu el la birou, desculț, în timp ce o subordonată îi făcea pedichiura.

Tribunalul Gorj a completat, pe 14 mai, decizia din 5 februarie prin care Marian Rotaru obținea anularea dispoziției primarului Marcel Romanescu, prin care a fost îndepărtat din funcția de conducere. Completarea îi dă dreptul la reangajare și la plata salariilor din urmă.

Vizualizări: 1,629

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: