pamFLEȚI

Ticăloșii!

Strategia aplicată de Virgil Popescu - ministrul Energiei - se poate comprima într-un singur termen: TRĂDARE!

Știu că suntem obișnuiți cu fenomenul, însă la acest moment discutăm cu cărțile pe față. Ani de zile au fost trase semnale de alarmă, ani de zile au apărut soluții reale de redresare a CEO și, cu toate acestea, politica trădătoare și-a văzut de drum. 

Ordinele împărățiilor sunt clare: România trebuie să piardă independența energetică! Cine dorește să ne contrazică și crede că are argumente, poate ne explică și nouă, cum de România își omoară în fiecare an o capacitate de producție a energiei și tot în fiecare an investește în rețelele de transport prin care se importă energia electrică?! 

Ce susținem noi, o arată cifrele. Producția netă de energie electrică a scăzut anul trecut față de 2019 cu 5,4%. Importurile de energie au crescut de la 5,5 TWh în 2019 la 6,8 TWh în 2020. Asta de întâmplă an de an, prin politica falimentară și trădătoare a celor care guvernează. Și s-a întâmplat și pe guvernare PSD, se întâmplă și pe guvernare PNL - USR - UDMR. Despre ce discutăm?? 

Faptul că, la acest moment, nu se formează un "TOT" în ceea ce privește angajații CEO, plus lipsa de susținere a societății civile, duce rapid și sigur către sfârtecarea sistemului energetic românesc. Până la colonizarea definitivă a acestei țări nu mai avem decât un pas. Cu toate acestea, națiunea... somn, somn tată, somn! 

 

P.S.: Apropo, nici mămăliga românească numai clocotește, fiindcă mălaiul este egiptean! 

Noapte bună... chiar dacă-i ziuă de mult!

Vizualizări: 1,864

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din pamFLEȚI:

Citește și: