Social

Polițiștii locali din Târgu Jiu au salarii modeste

Între două mii și șase mii de lei. Atât câștigă polițiștii locali din Târgu Jiu, cu precizarea că doar câteva funcții de conducere sunt remunerate cu șase mii de lei, restul salariaților de pe posturile de execuție fiind una modestă. Confirmarea vine de la Florin Băluță, șeful instituției, care mai adaugă și că ar mai avea nevoie de 15 oameni, dar momentan nu poate face angajări pentru că sunt blocate. Ar putea face noi concursuri doar dacă s-ar vacanta posturi în acest an.

La salariu, polițiștii locali vor adăuga și în acest an norma de hrană. A fost prinsă în bugetul Primăriei Târgu Jiu ce urmează să fie dezbătut și aprobat. “A fost acordată pe patru ani. 3,6, 9 și respectiv 12 luni. E un drept al nostru. Vorbim de salarii care pleacă de la 2.000 de lei până la aproape 6.000 de lei. A fost prevăzută în buget. Când va trece bugetul, va intra și această normă de hrană. Pentru personalul care lucrează în ture, e un venit de 1100 – 1200 lei, pentru TESA, 900 de lei”, a declarat Florin Băluță, directorul Poliției Locale.

Într-o emisiune la Gorj Online, Băluță a mai spus că, în prezent, Poliția Locală mai are 143 de salariați. Există un deficit la Circulație, Ordine Publică și Disciplină în Construcții. Ar mai fi nevoie de 15 salariați.

Vizualizări: 668

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: