Anchetă

L-a omorât cu un pumn. Câtă închisoare face!

Un bărbat din comuna gorjeană Văgiulești va sta ani buni la închisoare, după ce a omorât un om dintr-o lovitură. Sentința Tribunalului Gorj din 28 decembrie nu este definitivă.

Fapta s-a petrecut pe 6 octombrie 2019, seara, când doi bărbați au avut o dispută verbală în fața unui bar din Văgiulești, județul Gorj.

Un pumn aplicat în zona feței “a provocat căderea victimei, aceasta lovindu-se cu capul de asfalt și suferind un traumatism cranio-cerebral acut închis regiunea occipitală cu înfundare, ce a condus la decesul în spital la data de 14.10.2019”, după cum se arată în documentul de la instanță.

“Observând că victima era în stare de inconștiență, inculpatul a încercat să-i acorde primul ajutor și a strigat la martorii din terasa barului să-i aducă apă”, se mai arată în document, un martor amintind că suspectul a afirmat ,,stai liniștit, că de-ai ca tine am omorât eu mulți”.

Martorii au observat că victima prezenta urmă de lovitură în bărbie și sânge la colțul gurii, iar după sosirea echipajului SMURD au aflat că aceasta prezintă și o lovitură la cap.

Cel acuzat a susținut că a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feței, în momentul în care aceasta a ieșit după el în drum, gesticulând din mâini, fiindu-i teamă că intenționează să-l lovească. După ce a lovit victima, aceasta căzut în drum pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt. Examinarea medico-legală a arătat că a fost vorba de mai multe lovituri în zona feței.

Bărbatulde 30 de ani din Văgiulești și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la 6 ani închisoare, dar și la plata unor daune de 500.000 de lei către familia victimei.

Vizualizări: 3,755

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: