Anchetă

Trei decenii de pușcărie pentru doi tineri. Ce i-a șocat pe judecători!

Doi tineri din Craiova au fost condamnați la câte 29 de ani de închisoare fiecare, iar un al treilea la 25 de ani de detenție, fiind găsiți vinovați pentru omor calificat și tâlhărie.

Cei trei sunt autorii oribilelor crime petrecute în Craiova la finalul anului 2019 și începutul anului 2020.

Oameni ai străzii, care își câștigau existența din prostituție, întreținând relații sexuale pe bani cu alți bărbați în tufișurile din zona bălții Craiovița, au omorât cu sânge rece două persoane, una de 51 de ani, iar cea de-a doua victimă, în vârstă de 72 de ani.

Mobilul crimei a fost jaful, iar cei trei criminali s-au ales, ucigând doi oameni nevinovați, cu 60 de lei, un telefon banal, un pachet de țigări și o sticlă de alcool.

Judecătorii doljeni au decis, ca pe lângă pedepsele cu închisoarea, să accepte și plata unor daune morale rudelor celor doi bărbați omorâți. Astfel, criminalii vor trebui să plătească daune în valoare de 500.000 de lei, câte 250.000 de lei pentru fiecare parte civilă.


 
Prima crimă de care sunt acuzați cei trei s-a petrecut pe 27 decembrie 2019, iar prima victimă a fost un bărbat de 72 de ani care pur și simplu a avut ghinionul să le iasă în cale. Acesta a fost tâlhărit de cei trei în momentul în care a ieșit dintr-un supermarket din oraș unde intrase să cumpere un pachet de cafea.


 

Tâlharii i-au furat mai întâi telefonul, iar bătrânul a făcut greșeala să meargă după ei pentru a-și recupera aparatul. Undeva în vegetația de pe malul bălții Craiovița, bătrânul și-a găsit sfârșitul, fiind călcat în picioare la propriu de cei trei tâlhari. După ce l-au omorât, l-au căutat prin buzunare unde au găsit 30 de lei, suficient pentru nevoile acestora din ziua respectivă, o sticlă de alcool.

Cadavrul bărbatului a fost depistat de un trecător, care a alertat autoritățile. Bătrânul oricum era căutat de poliție pentru că soția lui îl dăduse dispărut, speriată că bărbatul ei nu revenise acasă de două zile, deși plecase să cumpere doar un pachet de cafea.

 

La puțin timp după comiterea acestei crime, poliția din Craiova este alertată de descoperirea unui alt cadavru, de data aceasta fiind vorba despre un om fără adăpost, care locuia într-un cort, într-o zonă rău famată a orașului.

Individul era cunoscut în anturajul celor care-și duc traiul pe străzile din Craiova drept ceva mai ”înstărit”. Dormea în cort și în permanență avea băutură, bani și țigări, un lux pe care nu-l împărțea cu nimeni, dar care avea să-i aducă sfârșitul.

Tinerii, care îl uciseseră cu câteva săptămâni în urmă pe bătrânul de 72 de ani pentru câteva zeci de lei, au procedat identic și cu colegul lor de suferință, un bărbat de 50 de ani.

”(...)s-au deplasat pe scările care urcă spre zona unde se afla cortul în care locuia ......, persoană fără adăpost, pe care toţi trei au agresat-o fizic, ocazie cu care au sustras, de la victimă, prin exercitarea de acte de violenţă, o sticlă de bere, un pachet de ţigarete şi suma de 30 lei”, se arată în referatul procurorilor, potrivit rejust.ro.

 
Explicațiile criminalilor, tineri fără educație, ”care duceau un trai parazitar” după cum au fost caracterizați de către anchetatori, au fost halucinante. De fiecare dată când nu aveau clienți, tâlhăreau pe stradă oameni în vârstă, fără putere. Dacă aceștia ripostau, erau bătuți până la ultima suflare.

Crimele s-au petrecut într-un loc unde ”inculpaţii obişnuiau să întreţină raporturi sexuale cu persoane de sex bărbătesc contra unor sume de bani pe care le primeau pentru aceste servicii, iar pentru că în acea dată nu au găsit pe nimeni acolo, au luat hotărârea să facă rost de bani în alt mod, ajungând astfel să ia hotărârea să tâlhărească victima”, arată sursa citată.

Tinerii erau consumatori de alcool, iar în momentul în care rămâneau fără provizii, erau dispuși să facă orice pentru câteva zeci de lei cu care să-și cumpere doza de băutură zilnică.

Pe omul din cort l-au luat prin surprindere, la primele ore ale dimineții, în timp ce acesta dormea. Nici măcar nu a avut timp să înțeleagă ce se petrece cu el, arată procurorii.

 
”În ceea ce priveşte modalitatea concretă de săvârşire a faptei, din probele administrate rezultă că inculpaţii s-au apropiat de cort, au deschis fermoarul care era închis şi au început să lovească victima care dormea, au tras-o pe aceasta de picioare de pe salteaua din cort, în exterior, unde au continuat să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, majoritatea loviturilor fiind aplicate în zona feţei”, potrivit actului de acuzare. Criminalii s-au ales cu o sticlă cu bere, un pachet de țigări și câteva zeci de lei.

Cei trei au fost reținuți de poliție în data de 29 ianuarie 2020 și au fost deferiți justiției în stare de arest preventiv. Mai aveau la activ și alte fapte de tâlhărie pentru care primiseră pedepse modice, fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

 

Vizualizări: 2,084

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: