Actualitate

Încep să spună adevărul. Pensiile vor fi mici, dacă nu se plătesc contribuțiile!

Politicienii care au susținut legea pentru pensionarea minerilor și energeticienilor la 52 de ani au acum ocazia să demonstreze că nu au urmărit închiderea Complexului Energetic Oltenia, ci binele oamenilor.

Legea le-a redus vârsta de pensionare și stagiul de cotizare, dar a lăsat în aer plata contribuțiilor aferente condițiilor speciale de muncă.

Dacă lucrurile vor rămâne așa, cu vârstă de pensionare pe condiții speciale, dar cu contribuții pe condiții normale sau deosebite, atunci minerii și energeticienii care îndeplinesc condițiile de pensionare anticipată vor avea pensii mici.

Sigur, vor apea posibilitatea să dea compania în judecată pentru plata contribuțiilor, dar le-ar putea lua câțiva ani să câștige procesele, iar Complexul Energetic Oltenia va fi serios afectat.

Soluția corectă este ca statul, cel care impune restructurarea CE Oltenia, să achite aceste contribuții, astfel încât salariații să iasă la pensie nu doar mai devreme, ci și cu pensii decente.

O cer și liderii de sindicat din CE Oltenia, atât cei care au protestat pentru adoptarea legii, cât și ceilalți. 

Președintele USR Gorj, deputatul Radu Miruță, a spus că, dacă s-ar plăti contribuțiile din urmă, ar trebui să beneficieze toți cei care s-au pensionat din minerit și termocentrale și care mai sunt în viață, dar nu a făcut nimeni un calcul. A mai precizat că, pentru cei peste 3.600 de salariați care s-ar încadra în lege să plece în acest an, suma ar fi de 35 de milioane de euro pentru plata contribuțiilor pe trei ani. Dacă informația este corectă, înseamnă că pentru toți salariații și pensionarii din minerit și termocentrale și pentru toată perioada... vorbim de miliarde de euro. Repet, dacă informația lui Miruță este corectă.

La rândul lui, deputatul PNL Gheorghe Pecingină a explicat că minerii care s-au pensionat în trecut au contactat deja avocații, pentru a beneficia de prevederile legii care intră în vigoare peste câteva săptămâni, ceea ce le-ar asigura o creștere a pensiei.

Acum să vedem, este vreun parlamentar dispus să se bată cu mandatul pe masă pentru ca minerii și energeticienii să primească pensiile pe care le merită?

Vizualizări: 16,749

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: