Anchetă

CE Oltenia, obligat să împartă activele viabile cu alți investitori

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, a vorbit joi la Gorj TV despre intenția companiei de a înființa societăți mixte, prin care să fie făcute noile investiții în grupuri pe gaze și parcuri fotovoltaice. 

“Orientările ajutorului de restructurare spun că trebuie să externalizezi niște activități viabile. Noi nu avem activități viabile. Niciodată producția de energie pe cărbune, fără o susținere, nu poate să fie pe piață. Am găsit ca soluție ca viitoarele active, cele care sunt profitabile, să aibă în acționariat și alți actori”, a explicat Burlan. 

Acționarii CE Oltenia au pe ordinea de zi a ședinței din 1 iulie următorul punct: „Aprobarea oportunității înființării SPVs/ societăți mixte și a declanșării procedurilor necesare în vederea pregătirii documentațiilor aferente care să susțină fezabilitatea asocierii”.

Burlan a explicat că lipsa unor astfel de parteneri a fost una din piedicile care au stat în calea aprobării planului de restructurare la Comisia Europeană. “Este vorba de acele SPV-uri, societăți vehicul, în care ne dorim să atragem parteneri care să contribuie alături de noi în investițiile noi și asigură și acel capitol din orientările ajutorului de stat, adică măsura compensatorie. Adică dai niște active care sunt viabile, parte din aceste active, și altui investitor”, a mai spus Burlan.

Pe de altă parte, o să scadă procentajul deținut de Fondul Proprietatea la CE Oltenia, ca urmare a faptului că Ministerul Energiei este singurul acționar care ajută compania în această perioadă de tranziție, cu o sumă deloc mică, de 1,33 miliarde de euro.

“Au fost discuții între Ministerul Energiei și Fondul Proprietatea, s-au convenit niște mecanisme de reglare a capitalului societății Complexul Energetic Oltenia, astfel încât statul român să își majoreze ponderea în acționariat”, a spus managerul Daniel Burlan.

Cât de interesant ar fi fost să aprofundeze puțin domnul Burlan, așa... într-o traducere ca pentru orice pământean, să știm și noi despre Fondul Proprietatea, ce-i cu el, băiat sau fată, cu ce se ocupă, cine îl ocupă...etc. Dau eu tonul pentru început și zilele viitoare dezvoltăm împreună. Zic! 

Pentru cine nu știe încă, Fondul Proprietatea este gestionat 100% de Franklin Templeton International Services (FTIS), care este administrator al Fondului de Investiţii Alternative (AFIA).

Dacă dați un singur search pe Google, o să vedeți că, atunci când spui Fondul Proprietatea, spui niște inși, gen;

Johan Meyer - Manager de portofoliu

Călin Meteş- Manager de Portofoliu Adjunct 

Daniel Naftali - Manager de Portofoliu Adjunct 

Atholl Craig Blair - Reprezentant permanent

Eric Bedell - Reprezentant permanent

John Hosie - Reprezentant permanent

Rafal Kwasny - Reprezentant permanent

Luis Perez - Reprezentant permanent

Boris Petrovic - Reprezentant permanen

Cât au sifonat și cât mai au de gând să sifoneze din România sultanii de mai sus, lesne de spus. Atât cât mai avem resurse.

Ce se alege de CEO? Ce vor ei! De ce? Fiindcă trădarea a fost dusă la rang de artă, iar noi, românii de rând, suntem doar niște umbre mișcătoare. Dacă atitudinea s-ar cântări pe facebook, am cuceri lumea. Din păcate, Facebook este o jucărie/ventil, unde noi avem curajul să refulăm.

Vizualizări: 5,833

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Anchetă:

Citește și: