Actualitate

CE Oltenia, minoritar în firma care face grupul pe gaze?

Dezvăluire interesantă a managerului Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan, la Gorj TV. Burlan a spus că societatea energetică va avea doar 45% din acțiuni într-una din firmele prin care vor fi realizate investițiile în grupurile pe gaze și parcuri fotovoltaice. Asta deși mare parte din bani vin din Fondul de Modernizare, iar CE Oltenia vine cu un important capital în natură.

“Avem o formă finală a acordurilor acționarilor pentru SpV-urile care au fost licitate, opt parcuri fotovoltaice și termocentrala pe gaz de la Turceni, cu cei doi parteneri”, a spus Burlan. “Va exista cu ambii parteneri un control comun. Chiar dacă, cu un anumit partener, avem o minoritate în ceea ce privește acționariatul, 45%-55%, față de 50%-50% în altă socitate, deciziile importante se vor lua cu unanimitate de voturi”, a spus Burlan.

Acesta a adăugat că forma finală este la Ministerul Energiei, după care vor fi făcute actele constitutive. Cei doi parteneri sunt OMV Petrom și Tinmar, numărul de firme înființate fiind de nouă. Interesant este dacă statul va fi minoritar chiar în firma prin care va fi realizat grupul pe gaze de la Turceni, aceasta fiind cea mai importantă investiție.

 

 

Vizualizări: 1,725

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: