Ultima oră

Vin banii pentru parcurile fotovoltaice ale CEO

Ministerul Energiei a prins în bugetul din acest an subvențiile date din Fondul de Modernizare pentru parcurile fotovoltaice dezvoltate pe halde miniere și depozite industriale.

De exemplu, parcul fotovoltaic construit pe halda Rovinari Est beneficiază de o finanțare de aproximativ 72,9 milioane de euro, în timp ce parcul fotovoltaic pe halda Pinoasa primește circa 47,9 milioane de euro.

Alte proiecte similare includ parcul fotovoltaic pe halda Bohorelu – unitatea minieră Jilț, finanțat cu aproximativ 12,9 milioane de euro, precum și proiectul de panouri solare pe depozitele de cenușă și zgură ale termocentralei Ișalnița, cu o finanțare de circa 53,4 milioane de euro. 

Lista mai include și proiecte de energie solară dezvoltate pe terenuri industriale din cadrul complexului energetic Oltenia, precum parcul fotovoltaic pe depozitele de cenușă și zgură ale SE Rovinari, pentru care au fost aprobate aproximativ 51,2 milioane de euro, sau parcul fotovoltaic pe depozitele de cenușă ale termocentralei Turceni, finanțat cu aproximativ 70,4 milioane de euro.

De asemenea, două proiecte majore sunt dezvoltate pe halde interioare ale exploatării miniere Roșia-Rovinari: Tismana 1, cu o finanțare de aproximativ 80 milioane de euro, și Tismana 2, cu o finanțare de aproximativ 80,7 milioane de euro.

 

Vizualizări: 217

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: