Ultima oră
Dacă pleacă Bolojan, România intră într-o criză “păguboasă”?! Ce spune Iordache

Moțiunea de cenzură, inițiată de PSD și AUR, a fost depusă după ce liberalii au anunțat oficial că nu mai pot guverna alături de social-democrați sub nicio formă. Deși PSD susține că dorește continuarea guvernării cu PNL, aceștia au pus o condiție de neclintit: plecarea lui Ilie Bolojan din funcția de premier. Declarații în acest sens au fost făcute de Ion Iordache, deputatul PNL Gorj.
„Așa cum vedem în informațiile care există, în momentul de față, legat de numărul de parlamentari care și-au exprimat susținerea pentru această moțiune, la prima vedere așa pare, că guvernul ar urma să pice. Numai că vedem că sunt parlamentari care își exprimă în continuare indignarea față de această moțiune, chiar dacă sunt în partidele care au susținut-o. Am văzut și apeluri ale primului ministru la responsabilitate și de a înțelege că putem să intrăm într-o criză extrem de păguboasă pentru societatea românească și până la momentul votării acestei moțiuni, vom vedea ce se întâmplă. Mai sunt câteva zile”, a declarat acesta în presa locală.
Vizualizări: 145
