Victor Banța, fost Secretar General Adjunct în cadrul Ministerului Dezvoltării și, de curând, numit în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, este un exemplu elocvent al elitei administrative care prosperă în sistem fără rezultate palpabile. În actuala guvernare, a ocupat funcții bine plătite, dar, în pofida remunerațiilor consistente, bilanțul său rămâne gol — zero reforme, zero realizări notabile. Iar acum iese public să explice de ce reforma administrației publice este „necesară”, de parcă ar fi fost vreodată preocuparea sa principală.

„Reforma în administrația publică […] este o sintagmă care planează asupra României de foarte multă vreme, dar niciodată nu s-a făcut,” susține Victor Banța. 

Corect. Dar, chiar el „planează” la rândul său peste administrația românească de ani buni, din funcții bine plătite, fără ca în tot acest timp să fi făcut ceva concret pentru această reformă. Când reforma însemna privilegii, tăcerea a fost deplină.

„Nu se pune în discuție necesitatea acestei reforme,” declară Banța. 

Nu, nu se pune. Se pune însă în discuție credibilitatea celui care vorbește despre ea. Banța recunoaște necesitatea reformei abia acum, când aceasta îi afectează pe alții, nu când sistemul îl răsplătea generos.

„Niciodată nu poți să faci abrupt sau să intervii așa brutal într-un sistem,” mai spune acesta. 

Adevărat în teorie. Fals în practică, atunci când faci parte din cercurile care decid exact aceste intervenții abrupte. Din interiorul sistemului, Banța nu a cerut prudență; din exteriorul declarațiilor publice, pozează în garant al echilibrului.

„Este foarte grav când intervenția este abruptă, pentru că apar oscilații greu de controlat,” își "expune expunerea" Victor Banța.

La fel de grav este și când cei care au contribuit la dezechilibrele sistemului se prefac acum surprinși de consecințe. Oscilațiile nu au apărut din senin, ci sunt rezultatul anilor de numiri politice, salarii umflate și lipsă de criterii reale — toate tolerate de cei ca Banța.

„Acesta este un principiu fizico-matematic pe care trebuie să-l cunoască orice conducător...”mai declară acesta.

Discutam despre un principiu pe care, se pare, nu l-a aplicat niciodată atunci când a acceptat funcții, consilii de supraveghere și beneficii fără legătură cu performanța. Teoria e impecabilă, practica lipsește cu desăvârșire.

Una peste alta, Victor Banța nu face analiză, face teatru public. Critică măsuri pe care le-a tolerat, explică efecte la care a contribuit și se poziționează artificial de partea „rațiunii”, deși a fost ani la rând parte din problemă. Pentru gorjeni, acest tip de discurs nu mai este convingător — este doar o nouă formă de sfidare a inteligenței publice.