Actualitate

Un lider de sindicat din CEO speră ca angajații companiei să fie salvați după rotativă

Unul dintre liderii sindicali din CE Oltenia, Alin Munteanu, a declarat că singura speranță pentru miile de salariați din companie în fața prăpădului lăsat de măsurile penelistului Virgil Popescu este ca PSD să gândească măsuri rapide pentru protecția socială a angajaților.

”Singura speranță mai e la rotativă. Ori să fie amânate termenele de închidere, ori să stabilească viitorul premier măsuri urgente pentru salariații care rămân pe drumuri", a spus Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.

"De exemplu, eu sunt unul dintre salariații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, deci, peste doi ani, când, se vor închide toate capacitățile CEO, voi fi șomer. La fel ca mine sunt majoritatea salariaților TESA care au în spate câte 30 de ani de muncă". a mai spus liderul sindical.

Acesta precizează că nu se referă la cei angajați pe pile, ci la aceia care nu au pe nimeni în spate și au muncit pentru compania asta. "Dacă știam ce au de gând și nu ne ascundeau prăpădul anunțat acum, lupta mea i-ar fi vizat pe toți cei care acum sunt plătiți cu sume uriașe pentru închiderea CEO”, a declarat acesta la o emisiune locală de radio.

Alin Munteanu i-a cerut actualului șef al companiei, Dan Plaveti, să-i dea afară din funcțiile de conducere pe cei care au ”copt” programul de restructurare: ”Măcar să nu mai ocupe funcții de conducere, posturi în care sunt plătiți cu 12.000 de lei lunar”, a mai spus acesta.

La rotativa guvernamentală, Marcel Ciolacu, șeful PSD, va prelua funcția de prim-ministru dacă președintele Iohannis nu se va răzgândi între timp.

Vizualizări: 2,001

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: