Eveniment

Un gorjean a murit la serviciu

Un bărbat de 54 de ani, din comuna gorjeană Stoina, a murit marți, la serviciu. Acesta muncea în județul Dolj, la o rampă de încărcare de pe platforma unei sonde. El lucra ca maşinist, iar sonda respectivă era una de foraj.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii secţiei şi un criminalist din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi, fiind identificat un bărbat de 54 de ani, din comuna Stoina, sat Păişani, judeţul Gorj, care se afla în stare de inconştienţă.

Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul rampa de încărcare de pe o platformă a unei sonde amplasată pe raza comunei Brădeşti s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste bărbatul în cauză”, a precizat IPJ Dolj.

La fața locului au ajuns şi un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare a bărbatului. Eforturile medicilor au fost fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat.

 

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea şi neluarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă. S-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a început o anchetă.

Vizualizări: 5,459

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: