Ultima oră
Două mașini s-au făcut praf pe DN 7

Accident rutier pe DN 7, în județul Hunedoara! Două autoturisme s-au ciocnit în zona Sântandrei, la intersecția cu DJ 700, în apropierea municipiului Deva. Cinci persoane au fost implicate în accident, iar una dintre ele a ajuns la spital.
La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Deva și echipaje medicale.
„Persoana rănită, o femeie în vârstă de aproximativ 35 de ani, aflată într-unul dintre autovehiculele implicate, a fost evaluată medical de către echipajele ambulanțelor aflate la locul accidentului, fiind apoi transportată la spitalul din Deva”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Celelalte patru persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar niciunul dintre ocupanții autoturismelor nu a rămas încarcerat.
Pe durata intervenției, circulația pe DN 7, între Deva și Simeria, a fost restricționată la o singură bandă. Ulterior, traficul a revenit la normal.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Vizualizări: 153


