Eveniment

Trei tineri sub 19 ani, la spital după accident

Doi băieți de 19 ani și o fată de 18 ani au ajuns joi seara la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Târgu Jiu, urmare a accidentului care a avut loc lângă parcul central.

“Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din municipiul Târgu Jiu, din direcția strada Traian către Piața Centrală, la efectuarea virajului la stânga spre strada Calea Eroilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Scoarța, care se deplasa din sens opus”, a comunicat IPJ Gorj. Acest al doilea autoturism, potrivit martorilor, venea cu o viteză de circa 120 km/h.

În urma impactului au fost răniți doi tineri de 19 ani și o tânără de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 19 ani.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vizualizări: 5,579

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: