Actualitate

Terenuri agricole din Bustuchin răscolite pentru demontarea unei conducte de gaz

Aproape un kilometru de conductă de transport gaze de pe raza comunei Bustuchin va fi fi demontată. Conducta a fost scoasă din operare acum aproape un deceniu. Proprietarul a demarat procedurile în vederea obținerii avizelor pentru scoaterea acesteia din pământ, urmând să fie reutilizată în domeniul construcțiilor. 

Activitatea de transport a gazelor naturale desfașurată de fostul proprietar, OMV Petrom SA, pe acest tronson de 949ml, a încetat la sfarșitul anului 2013. Conducta a fost achiziționată, în octombrie 2021, de Gaztub Enterprise SRL. 

Conducta este confecționată din oțeluri speciale, rezistente la presiune și coroziune. După ce va fi demontată, aceasta va fi tăiată în tronsoane de lungime fixă, de 10-12m, în vederea reutilizării în alte domenii. 

Lucrarea de demontare a conductei prezintă interes și pentru localnicii din Bustuchin care dețin terenurile de pe traseul acesteia. ”Terenurile străbătute de conductă se află în proprietate privată și sunt situate în extravilanul Comunei Bustuchin, având în mare parte folosință agricolă. Beneficiarul va obține acordul proprietarilor de terenuri înainte de a demara lucrările de demontare a conductei și ii va despăgubi pentru eventualele pierderi de recoltă cauzate de aceste lucrări. Toate terenurile care se ocupă temporar vor fi redate la categoria și starea inițială, după încheierea lucrărilor de demontare”, a precizat proprietarul conductei în documentația depusă pentru obținerea avizelor necesare demarării lucrărilor. 

Astfel de lucrări vor fi efectuate și în alte localități din județul Gorj. 

Vizualizări: 1,943

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Actualitate:

Citește și: