Ultima oră
Tensiuni la Motru: Locuitorii cer modernizarea UATAA. Asociațiile de proprietari, în centrul scandalului

Furnizarea apei calde menajere rămâne suspendată în Motru, iar nemulțumirea locatarilor se amplifică. Oamenii solicită modernizarea UATAA, montarea de apometre individuale și debranșarea rău-platnicilor, acuzând în același timp Asociațiile de Proprietari că întrețin un sistem ineficient și netransparent.
Discuțiile aprinse au pornit de pe rețelele sociale, unde numeroși motreni și-au exprimat frustrarea față de situația în care cei care plătesc la zi sunt penalizați colectiv pentru datoriile altora.
„Cea mai bună soluție este să plătim direct la furnizor și să desființăm asociațiile. Vreau să știu și eu unde se duc banii noștri. Dacă continuați așa, îi veți pierde și pe cei corecți. Găsiți soluții viabile și terminați cu protejarea rău-platnicilor”, a scris Vasilica Negrea într-un comentariu.
Unii cetățeni propun chiar condiționarea salariilor administratorilor de recuperarea datoriilor, în timp ce alții cer dizolvarea asociațiilor incapabile să gestioneze situația:
„Asociațiile care nu gestionează eficient trebuie desființate. Nu e normal ca oamenii cu plata la zi să fie luați în râs”, a transmis Mita Mircea.
„Cum garantați dreptul la sănătate pentru cei care plătesc la zi? Lipsa de prevenție a dus la acumularea acestor datorii. Dacă nu se găsesc soluții echilibrate, riscați să pierdeți consumatori și să închideți societatea”, a punctat Ramona-Larisa Zegoicea.
Potrivit unui comunicat emis de UATAA Motru, peste 94,6% din creanțele societății provin de la Asociațiile de Proprietari, care, la 31 mai 2025, acumulaseră datorii de peste 15,7 milioane lei. În perioada 1–20 iunie, s-au încasat doar 1,28% din această sumă, insuficient pentru reluarea activității.
„Furnizarea apei calde menajere rămâne suspendată până la achitarea restanțelor. Suntem într-un blocaj financiar care nu ne permite achiziționarea de lignit, plata datoriilor și efectuarea reviziilor necesare pentru iarnă”, a transmis conducerea UATAA.
Compania precizează că instalațiile sunt funcționale și pot relua furnizarea imediat ce se recuperează sumele restante. Există și exemple pozitive, cum ar fi Asociația nr. 17, cu o singură întârziere minoră. În schimb, alte asociații figurează cu datorii vechi de ani de zile, printre care Asociațiile 2, 3, 9, 11 și 14.
Pe fondul tensiunilor, locuitorii cer reformarea radicală a sistemului: instalarea de apometre individuale, contracte directe între consumatori și UATAA, și debranșarea celor care nu plătesc, fără a-i mai afecta pe cei corecți.
În lipsa unor soluții concrete, oamenii avertizează că se vor retrage treptat din sistem, ceea ce ar putea agrava situația financiară a societății și chiar duce la închiderea UATAA.
Vizualizări: 1,693