Ultima oră
Apelurile false din străinătate vor fi blocate din 7 iulie

Începând de luni, 7 iulie 2025, operatorii de telefonie mobilă din România vor bloca apelurile inițiate din afara țării care afișează în mod fals numere naționale – fie de telefonie fixă, fie mobilă – folosite incorect sau incomplet. Măsura vizează combaterea fenomenului de „CLI Spoofing”, potrivit unui comunicat transmis de ANCOM.
„Utilizatorii vor fi mai protejați de apelurile înșelătoare care folosesc identități false, deseori în numele unor instituții publice, bănci sau companii”, precizează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
Decizia vine în urma unei analize tehnice detaliate și a consultărilor cu principalii operatori telecom și cu Poliția Română – Direcția de Investigații Criminale.
CLI Spoofing este o metodă de fraudă prin care apelantul își ascunde adevărata identitate, afișând un alt număr – adesea unul oficial – pentru a păcăli victima. În unele cazuri, datele de contact ale utilizatorilor sunt obținute prin materiale deepfake generate cu inteligență artificială, inclusiv IA generativă.
Chiar dacă această măsură tehnică ar putea reduce semnificativ incidența apelurilor frauduloase, ANCOM avertizează că nu este suficientă pentru eliminarea completă a riscurilor. Utilizatorii sunt îndemnați să fie vigilenți și să urmeze câteva recomandări de bază:
- Verificați identitatea apelantului, mai ales dacă pretinde că reprezintă o instituție oficială.
- Nu furnizați date personale, bancare, PIN-uri sau parole prin telefon.
- Actualizați periodic aplicațiile și sistemul de operare al telefonului.
- Raportați apelurile suspecte către autorități.
Vizualizări: 887