Consiliul Local Crasna a adoptat Hotărârea nr. 3 din 30 ianuarie 2026, prin care a decis reducerea cu 50% a taxei de salubrizare și scăderea frecvenței colectării la o dată la două săptămâni. Argumentul: costurile serviciilor au crescut semnificativ în ultimii ani, iar cantitatea de deșeuri produsă în mediul rural este redusă.

Blocajul a venit prompt din partea lui Luis Popa, directorul Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Serviciilor Publice de Salubrizare Gorj, care a contestat la instituția Prefecturii Gorj, legalitatea hotărârii.

Prefectura susține că actul normativ votat în Consiliul Local Crasna, încalcă prevederile Codului Administrativ al României și a solicitat revocarea acestuia. Mai mult, instituția a transmis o circulară către toate primăriile din județ, avertizându-le să respecte strict cadrul legal atunci când adoptă hotărâri privind serviciile de utilități publice. Tradus: plătiți și lăsați ciocul mic! Noi, autoritățile centrale avem nevoie de liniște, nu de primari revoluționari. Chiar așa!

Avem și o tentativă de poziție oficială a ADIS, care susține că instituția este „deschisă dialogului”, dar orice modificare trebuie să aibă fundament legal și să nu pericliteze funcționarea sistemului integrat de management al deșeurilor.

Noi le propunem celor de la ADIS să depășească momentul „dialogului” și să meargă la cauză/soluții. Nu de alta, dar reacțiile prefectului Șerban Predescu, cât și a directorului ADIS, Luis Popa, au părut extrem de agresive, depășind instantaneu o eventuală soluționare amiabilă sau solicitarea unei reglementări legislative care produce efecte în detrimentul cetățenilor. Mai exact, aceștia au sărit ca arși, de parcă firma colectoare le-ar aparține lor și ar fi musai să nu-și piardă profitul.

Aceștia refuză să se aplece puțin și asupra realității din teren, unde majoritatea oamenilor de la țară susțin că ridicarea gunoiului la două săptămâni și reducerea costurilor ar fi corecte.

Și aici nu discutăm doar de situația din Crasna, fiindcă prin tot județul oamenii spun că legea ignoră specificul satului românesc.

„Ăștia confundă orașul cu satul. Uneori nu umplem pubela nici în două săptămâni”, afirmă un localnic.

Un alt localnic susține: „La oraș e altceva, acolo trebuie ridicat zilnic gunoiul. La noi, resturile alimentare merg la animale, ce e biodegradabil se pune pe pământ, PET-urile le ducem la magazin și luăm garanția de 50 de bani. Nu umplem pubela săptămânal.”

O altă locuitoare reclamă: „Plătim tot mai mult pentru un serviciu de care nu avem nevoie săptămânal. E nedrept. Dacă producem puțin gunoi, de ce să plătim ca la oraș?”

Un fermier din comună completează: „Ne obligă o lege făcută la minister, fără să vadă cum trăim noi. Nu poți pune aceeași regulă la București și la Crasna.”

Așa cum spuneam, Crasna nu este un caz izolat. Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, acuză ADIS că a blocat conturile primăriei pentru întârzieri la plată generate de criza economică. Edilul a fost nevoit să se adreseze instanței, obținând suspendarea executării silite la Judecătoria Târgu Cărbunești.

Situația ridică semne de întrebare serioase privind raportul de forțe dintre primării și structurile asociative create tocmai pentru a eficientiza serviciile publice. Mulți primari au intrat în ADIS cu speranța unei gestionări mai bune a costurilor și a serviciilor. În schimb, se plâng că au pierdut controlul asupra deciziilor, în timp ce contribuie financiar la funcționarea unei structuri pe care nu o mai pot influența eficient.

În ritmul acesta, „eficiența” ADIS are toate șansele să ajungă din urmă „eficiența” celor de la ADIA, unde am simțit cu toții raportul calitate-preț la serviciile de apă și canalizare. Pică apa pe noi din munte, dar plătim prețuri de Sahara.

Una peste alta, se naște întrebarea: cine servește, de fapt, interesul public?

Ministerul care impune o normă uniformă pentru orașe și sate?

Prefectura care blochează inițiativele locale invocând legalitatea?

ADIS, care apără stabilitatea financiară a sistemului?

Sau cetățeanul care plătește lunar pentru un serviciu pe care îl folosește doar parțial?

În lipsa unei adaptări legislative la realitatea din teren, conflictul dintre „litera legii” și nevoile comunității riscă să se adâncească. Iar, în final, nota de plată rămâne tot la contribuabil.