Ultima oră
Asistent medical cercetat penal după ce a făcut credite pe numele pacienților

Un asistent medical din Arad este cercetat penal după ce ar fi înșelat zeci de pensionari, folosindu-le datele personale pentru a contracta împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 200.000 de lei, iar 20 de victime au depus deja plângeri la poliție.
Bărbatul lucra de peste 20 de ani la Spitalul de Boli Cronice Sebiș și ar fi obținut datele pacienților atât în timpul internărilor, cât și la vizitele la domiciliu. Ulterior, acesta ar fi depus dosare de credit în numele lor, iar o angajată a instituției de creditare i-ar fi aprobat solicitările fără a verifica identitatea „beneficiarilor”.
Pentru a nu atrage atenția, asistentul ar fi plătit o perioadă ratele în locul pensionarilor, însă din vară au început întârzierile, iar autoritățile au fost alertate după ce mai mulți bătrâni au primit somații pentru restanțe. Cu două luni înainte ca situația să iasă la iveală, bărbatul și-a dat demisia din funcția de la spital.
Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili numărul total al persoanelor prejudiciate și modul exact în care a fost posibilă aprobarea creditelor
Vizualizări: 180
