Politică

Strategia energetică a fost finalizată. Ce rol mai are CE Oltenia

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunță că Strategia energetică a României a fost finalizată, are toate acordurile de mediu, urmează să fie aprobată în Guvern şi trimisă în Parlament. “Deci avem practic întreaga strategie pentru dezvoltarea energetică a României. Am fost întârziaţi vizavi de Strategia energetică naţională pentru că în ea au fost puse toate proiectele pe care voiau să le facă şi care unele mai era viabile, altele nu mai erau viabile, şi care trenau, unele aveau nevoie de autorizaţii de mediu şi acorduri transfrontaliere ale statelor vecine şi asta practic bloca Strategia energetică. Am scos aceste lucruri, am regândit toată Strategia energetică, plecând ca şi o strategie pe axe, pe direcţii de dezvoltare a energiei, şi împreună, puse în concordanţă cu Planul naţional integrat de energie şi schimbări climatice vor fi în perioada imediat următoare în Guvern, luna acesta, la începutul lui aprilie”, a transmis ministrul pe pagina de socializare.

Iată partea din strategie referitoare la CE Oltenia:

“Complexul Energetic Oltenia produce energie electrică și termică pe bază de lignit. De asemenea, în obiectul de activitate al societății intră extracția și prepararea lignitului. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deține 77,15% din capitalul social al Complexului Energetic Oltenia. Fondul Proprietatea deține 21,56%, Electrocentrale Grup SA 0.84% iar Societatea de închidere și Conservare Mine 0.44%. În anul 2019, Complexul Energetic Oltenia a produs 13 TWh energie. În procente, aceasta reprezintă 23% din producţia totală de energie a ţării. 

În contextul politicilor europene actuale de decarbonare, care au drept rezultat utilizarea din ce în ce mai redusă a combustibililor fosili și mai ales, a cărbunelui, CE Oltenia are în vedere implementarea unui Plan de dezvoltare și decarbonare care să îi permită o tranziție cât mai realistă și sustenabilă către o producție de energie electrică eficientă și cu emisii cât mai reduse de carbon

Mai mult, implementarea acestui plan va avea rolul de a întări rolul CE Oltenia de furnizor de securitate energetică pe piața locală și regională. 

Implementarea acestuia se va face în perioada 2021-2026 și presupune diversificarea mixului energetic prin introducerea energiei solare și a celei bazate pe gaze naturale în portofoliul companiei, concomitent cu retragerea din exploatare a capacităților energetice pe bază de cărbune. 

Capacitatea nou instalată va fi de cca. 1.700 MW și va produce majoritatea producției viitoare a CE Oltenia. 

Programul de investiții va cuprinde implementarea de proiecte de parcuri fotovoltaice cu o putere instalată totală de circa 300 MW, construcția/modernizarea a două microhidrocentrale de 10 MW la SE Turceni și 2 MW la SE Isalnița, construcția unui bloc nou în cogenerare de minim 200 MW pe gaz natural la SE Craiova care va înlocui capacitățile actuale de 2x150 MW pe lignit, construcția unui bloc de 400 MW pe gaz natural la SE Turceni care va înlocui o capacitate existentă de 330 MW pe lignit și construcția a 2 blocuri de 400 MW pe gaz natural la SE Ișalnița care vor înlocui grupul nr. 8 de 330 MW pe lignit și grupul nr. 7 de 330 MW pe lignit. 

Finanțarea acestor investiții se va realiza și din Fondul de Modernizare prevăzut de către Articolul 10d al Directivei 2018/410/UE de modificare a Directivei 2003/87/CE –EUETS. Valoarea totală a investițiilor1 este de cca. 7 mld. lei, din care în investiții prioritare 1.5 mld. lei și investiții non-prioritare cca. 5 mld. lei. Pentru investițiile non-prioritare partea de finanțare de 30% va fi realizată prin contribuția proprie a CE Oltenia. 

Prin realizarea acestor investiții emisia specifică de CO2 va scădea de la circa 0.84 tCO2/MWh produs în 2020 la 0.58 1 estimări premergătoare studiilor de fezabilitate ce se vor finaliza la începutul trimestrului III 2020 tCO2/MWh începând cu 2026, adică o scădere cu circa 30%.

Vizualizări: 2,951

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: