Eveniment

Șoferi din patru județe, plecați cu dosare penale din Gorj

Mai mulți șoferi au fost sancționați de polițiștii gorjeni la finalul săptămânii trecute. Un bărbat de 32 de ani, din comuna Dobârceni, județul Botoșani, a fost prins în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 67 Drăgoeni, având o îmbibație de 0.77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Tot duminică, un bărbat de 32 de ani, din comuna Apa, județul Satu Mare, conducea un autovehicul pe DN 6B Căpreni, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având acest drept suspendat.

 

Un tânăr de 19 ani, din oraşul Filiaşi, județul Dolj, a fost prins duminică, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Plopilor, din orașul Târgu Cărbunești, fără a avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare.

 

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare aferente autoturismului au fost reținute anterior de organele de poliție, întrucât nu deținea poliță RCA valabilă.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, al cărui număr de înmatriculare a fost retras.

 

Un alt tânăr, de 23 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, conducea duminică un ATV pe strada Gilort, din Zona Turistică Montană Rânca, fără a poseda permis de conducere.

 

Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că ATV-ul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice, de un alt tânăr, de aceeași vârstă, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman.

 

Totodată, la solicitarea polițiștilor, tânărul care a condus ATV-ul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere, sustragerea de la prelevarea de mostre biologice precum și încredințarea unui vehicul, spre a fi condus, unei persoane care nu poseda permis de conducere.

Vizualizări: 1,315

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: