Social

Iluminat modern într-un cartier din Târgu Jiu

Primele lucrări de modernizare ce au loc în cartierul Lotrului din municipiul Târgu Jiu au prins contur. Iluminatul public modern a fost pus în funcțiune. În continuare, în zonă se vor desfășura ample lucrări ce vor duce, într-un final, la o schimbare radicală a aspectului cartierului respectiv.

Lucrările de modernizare a cartierului Lotrului sunt realizate de societatea din subordinea primăriei municipiului Târgu Jiu, Edilitara Public.


„Iluminat modern, pe bază de led, în zona Lotrului! Astăzi am pornit noul sistem de iluminat al cartierului, investiție prin care am înlocuit peste un kilometru de cablu și am instalat 30 de stâlpi cu înălțimea de 4 și 8 metri, dar și 39 de corpuri de iluminat.
Cartierul Lotrului intră într-un amplu proces de modernizare, Societatea Edilitara urmând să se ocupe de lucrări. Vom asfalta străzile, se refac trotuarele, spațiile verzi și marcăm din nou locurile de parcare”, a transmis Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

 


La nivelul municipiului Târgu Jiu urmează să fie implementate încă două proiecte mari, cu bani de la Fondul de Mediu, prin care va fi schimbat iluminatul public în toate cartierele. Este vorba de o investiție de 2 milioane de euro, bani destinați special pentru un iluminat modern.

Vizualizări: 1,258

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: