Tot mai mulți români resimt relația cu Uniunea Europeană nu ca pe un parteneriat, ci ca pe o succesiune de condiționări care par să lase puțin loc demnității și deciziei proprii. Dincolo de discursul oficial despre fonduri, reforme și aliniere, în spațiul public se acumulează o stare de frustrare legată de pierderea autonomiei, a identității și a capacității statului de a-și apăra propriile interese.

Această nemulțumire a fost exprimată direct și fără menajamente de artistul Sișu Tudor, într-o postare pe rețelele sociale care a atras rapid reacții și distribuiri, tocmai pentru că a pus în cuvinte ceea ce mulți gândesc, dar nu spun public.

„Ne-au zăpăcit ăștia cu banii europeni, dacă nu votați așa nu mai primim bani, dacă nu ne susțineți nu mai primim bani, dacă nu acceptați bwlangii nu mai primim bani… zici că suntem o echipă de cerșetori, nu un stat cu resurse hidro, agro și minerale.”

Dincolo de limbajul dur și controversat, mesajul atinge un punct sensibil: România pare să negocieze din ce în ce mai rar de pe poziții de forță, deși dispune de resurse naturale, potențial economic și capital uman. Lipsa unei direcții clare, a unor lideri care să articuleze un interes național coerent și a unei identități asumate se traduce într-un sentiment colectiv de derivă.

Ne place sau nu, astfel de reacții nu apar din senin. Ele sunt simptomul unei societăți care simte că pierde controlul asupra propriului viitor, iar ignorarea acestui semnal riscă să adâncească ruptura dintre cetățeni și decidenți. Identitatea nu se negociază în tranșe de finanțare, iar fără ea, orice așa-zis progres, se transformă în regres.