Eveniment

Filtre auto pentru combaterea transportului ilegal de lemne

Polițiștii gorjeni au desfășurat în ultimele zile 26 de acțiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

“Astfel, au fost executate 20 de controale la societăți comerciale, precum și 74 de filtre auto, în urma cărora au fost constatate, în flagrant delict, 9 infracțiuni și aplicate peste 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 72.100 de lei”, a transmis IPJ Gorj.

 

23 dintre sancțiuni au fost aplicate de polițiști pentru constatarea de nereguli în ceea ce privește Legea nr. 171/2012 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar alte 129 au fost aplicate pentru nereguli constatate la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

 

În urma acțiunilor desfășurate, au fost confiscați peste 71 de metri cubi de material lemnos, iar alți 67 de metri cubi au fost indisponibilizați, pentru continuarea cercetărilor, a mai precizat sursa citată.

Vizualizări: 2,872

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: