Social

Sistem de iluminat public în valoare de 4 milioane de lei

Locuitorii din municipiul Motru vor beneficia un sistem de iluminat public nou și modern. Administrația locală a reușit să obțină finanțarea necesară, iar acum, lucrarea a fost scoasă la licitație. Valoarea toată a proiectului se ridică la aproape 4 milioane de lei, iar banii au fost accesați prin Agenția Fondului de Mediu.

 

Noul sistem de iluminat public va fi unul de tip inteligent, care va aduce cu sine și o reducere considerabilă a cheltuielilor cu facturile la energia electrică.

„Soluțiile adoptate prin actualul proiect prevăd următoarele elemente ce trebuie îndeplinite: înlocuirea aparatelor de iluminat existente cu aparate de iluminat cu LED, cu durată de viață mult mai mare și eficiență energetică net superioară și care la sfârșitul duratei de viață se pot recicla; implementarea unui sistem de telegestiune, la nivelul întregului sistem de iluminat public existent și propus”, se arată în anunțul postat de reprezentanții primăriei municipiului Motru.

Proiectul vizează iluminatul public din municipiul Motru, dar și din satele componente. 

Vizualizări: 1,052

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: