Eveniment

Și-a înjunghiat iubita în gât, într-un taxi

O femeie de 31 de ani a fost atacată cu un cuțit de către iubitul ei, în timp ce se aflau într-un taxi staţionat în faţa casei sale, din București. 

„În timp ce se afla pe bancheta din spate a unui taxi staţionat în faţa locuinţei sale din municipiul Bucureşti, sector 2, inculpatul, un bărbat în vârstă de 23 de ani, a lovit-o pe pe concubina sa, în vârstă de 31 de ani, cu lama unui cuţit în gât, provocându-i o plagă înjunghiată în zona cervicală anterioară, după care a fugit de la faţa locului”, au transmis procurorii.

Femeia a fost dusă de taximetrist la spital. A fost operată, iar în prezent este internată în stare gravă. 

Faptele au avut loc sâmbătă, 18 martie, în jurul orei 01:20.

Inculpatul a fost depistat sâmbătă şi a fost reţinut inițial pentru 24 de ore. Ulterior, a fost admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Vizualizări: 839

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: