Ultima oră

Și Curtea de Apel Craiova suspendă judecarea cauzelor

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au hotărât suspendarea judecării cauzelor, cu excepţia celor urgente. Măsura se aplică începând de miercuri, 21 iunie.  Magistrații protestează față de modificarea condițiilor de acordare a pensiei de serviciu.

Astfel, Secţia Contencios administrativ şi fiscal va judeca litigii privind regimul străinilor ori litigii în materia achiziţiilor publice care au ca obiect medicamente, materiale sanitare şi hrana în spitale.

Secţia a II-a Civilă va judeca cereri de suspendare provizorie a executării hotărârilor, apelurile împotriva hotărârilor prind proceduri de insolvenţă, ordonanţe preşedinţiale sau masuri asiguratori.

Secţia de Litigii de muncă şi asigurări sociale judecă cereri de ordonanţă preşedinţială, suspendare provizorie, suspendarea executării sau măsuri asiguratori.

La Secţia I Civilă se vor judeca măsuri de adopţie, plasament, plasament de urgenţă, ordonanţă preşedinţială, sechestru asigurator sau suspendare provizorie a executării.

La Secţia Penală se vor judeca cauze aflate în competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, în materia măsurilor preventive, aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă sau autorizarea metodelor de supraveghere tehnică.

Considerate urgente sunt şi cauzele aflate în faza de cameră preliminară şi în curs de judecată în care au fost dispuse măsuri preventive, contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii sau cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Vizualizări: 635

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: