Ultima oră

Un expert restaurator, așteptat la Târgu Jiu

Un expert restaurator în piatră este așteptat la Târgu Jiu pentru a evalua banca parte a Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' din care s-a dislocat, pe 16 februarie, o bucată.

Potrivit viceprimarului municipiului Târgu Jiu, Adrian Tudor, fragmentul desprins din monument a fost depus și securizat la sediul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși'.

El a afirmat joi, într-o conferință de presă, că banca va fi reparată atunci când vremea va permite.

Totodată, viceprimarul municipiului Târgu Jiu a prezentat fotografii cu banca, realizate cu mai mulți ani în urmă, în care se observă că lipsește același colț al monumentului și a explicat că aceasta a mai suferit, de-a lungul vremii, intervenții, bucata respectivă fiind lipită cu un adeziv.

'Acea bucată era lipită cu adeziv, asta am și constatat, fiindcă se vedea adezivul, de aceea nici nu m-am dus cu gândul la distrugere sau vandalizare, pentru că știam că înghețul și dezghețul pot să disloce o astfel de bucată care a fost aplicată. Avem o fotografie din 1973, colțul băncii lipsea în acel moment. (...) Mai sunt imagini din 2020, și atunci colțul respectiv era lipsă. (...) A fost reconstituit de echipa de restauratori de atunci. (...) În toamnă s-a făcut o hidrofobizare, însă dacă era deja fisură acolo, acea hidrofobizare nu oprește infiltrarea apei', a precizat Adrian Tudor.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj efectuează cercetări în urma dislocării unei bucăți din banca de piatră, parte a Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' din Târgu Jiu.

Banca de piatră se află situată în Parcul Central din municipiul Târgu Jiu, acolo unde sunt amplasate și Poarta Sărutului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor.

'În urma unor apariții în mediul online privind dislocarea unei bucăți din banca de piatră, parte a Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' din Târgu Jiu, obiectiv aflat în Patrimoniul UNESCO, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere', au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Vizualizări: 91

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: