Eveniment

S-au trezit cu tir-ul în curte

Un cetăţean ucrainean care conducea un tir a adormit la volan, iar vehiculul a intrat cu viteză într-o maşină parcată în faţa unei case, în localitatea Şiviţa, din judeţul Galaţi, ulterior ricoşând într-o gospodărie.

Nicio persoană nu a fost rănită, însă traficul este blocat pe DN 26. 

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, care au ajuns la fața locului, au stabilit faptul că un bărbat de 21 ani din Ucraina, în timp ce conducea un tir înmatriculat în țara de domiciliu, având direcția de deplasare dinspre municipiul Galați spre vama Oancea, ar fi adormit la volan, moment în care ar fi pierdut controlul direcției de mers al ansamblului auto format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a direcției sale de mers, a lovit un stâlp de beton pentru iluminat stradal și a pătruns în curtea unei proprietăți unde a lovit un autovehicul parcat. Din impact a ricoșat și a pătruns apoi în curtea imobilului învecinat unde a lovit mai multe anexe gospodărești”, a transmis IPJ Galați.

Conducătorul auto a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ. 

Vizualizări: 1,783

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: