Politică

Clotilde Armand, dată de ANI pe mâna Parchetului

Agenția Națională de Integritate anunță că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de conflict de interese și incompatibilitate.

Potrivit ANI, din februarie și până în august, Clotilde Armand a semnat ca primar cinci dispoziții prin care s-a numit manager al unui proiect și și-a majorat indemnizația lunară cu până la 30%.

„În exercitarea atribuţiilor de primar, Armand Clotilde Marie Brigitte a semnat dispoziţiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, finanţat din fonduri europene şi care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 lei”, anunță ANI.

Pe lângă Parchet, ANI a sesizat și instituția Prefectului Municipiului București.

Vizualizări: 1,096

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: