Politică

Romanescu: Decizia instanţei în cazul Polaris nu ne afectează

Hotărârea instanţei va ţine groapa de gunoi închisă până când Polaris Mediu va executa lucrările necesare pentru ca depozitul de deşeuri să intre în legalitate. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, afirmă că această decizie nu va afecta locuitorii municipiului, gunoiul ridicându-se în continuare. 

"Decizia instanţei în cazul Polaris nu ne afectează, pe moment. Din ce am văzut, în această dimineaţă, Polaris colectează gunoiul de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Cred că după discuţiile avute la Constanţa au înţeles că în afară de drepturile pe care le au, faţă de cetăţenii municipiului Târgu-Jiu, au şi obligaţii faţă de aceştia. Sper să putem să păstram o relaţie rezonabilă, aşa cum a fost şi în trecut, cel puţin cu Polaris Holding, cei care colectează gunoiul de raza municipiului", a declarat Marcel Romanescu.

Ieri, 22 aprilie, Tribunalul Gorj a respins acţiunea prin care Polaris Mediu, firma ce administrează groapa de gunoi, cerea suspendarea deciziei care a lăsat groapa de gunoi fără autorizaţie de mediu. În acest moment gunoiul de pe raza judeţului Gorj se depozitează la Severin.

Vizualizări: 1,793

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: