Politică

Rujan: Este puţin probabil ca amendamentul pentru mineri să fie adoptat 

După avizul negativ al guvernului, senatorul social-democrat Cristi Rujan este sceptic privind adoptarea amendamentului ce prevede reducerea vârstei de pensionare pentru mineri şi energeticieni. Acesta afirmă că este greu ca abordarea din plenul Camerei Deputaţilor să fie diferită de cea din Guvern. 

"Este puţin probabil ca amendamentul pentru mineri şi energeticieni să fie adoptat. Având în vedere aceste avize negative, ele fiind fundamentate pe avizul negativ al guvernului, este greu de crezut că se poate întoarce abordarea în cadrul plenului Camerei Deputaţilor", a declarat Cristi Rujan, senator PSD. 

Social-democratul acuză guvernul că nu îşi asumă o opinie care să detensioneze problemele "Guvernul nu îşi asumă o opinie care se detensioneze aceste probleme profesionale, sindicale, sociale, de la nivelul judeţului Gorj şi al Complexului Energetic Oltenia. Cred că toţi parlamentarii de Gorj îşi doresc rezolvarea problemei de la CE Oltenia, dar există condiţionări de natură politică, economico-financiară pe care nici parlamentarii reprezentanţi ai coaliţiei de guvernare nu le pot rezolva la nivel central", mai spune Cristi Rujan.

Problemele sociale, absolut toate, indiferent de categoria profesională a celor vizaţi, trebuie să treacă peste orgoliile politice. Aceste condiţionări de care spune senatorul Rujan persistă de ani buni, ele fiind stopate doar la nivel declarativ de cei care se află la un moment dat în opoziţie.

Zeci de mineri și energeticieni protestează de 11 săptămâni la Târgu Jiu, cerând adoptarea legii care să le permită pensionarea la 52 de ani.

Vizualizări: 1,674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: