Politică

Primarul Romanescu cere ca restricțiile Covid să fie stabilite pe plan local. Vor fi proteste!

Restricțiile impuse de guvern nemulţumesc şi autorităţile locale. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, cere ca autorităţile locale să fie lăsate să gestioneze măsurile împotriva pandemiei, acestea să nu mai fie impuse de guvern. Două proteste sunt anunțate luni la Târgu Jiu, împotriva restricțiilor, unul la ora 17.00, celălalt la 22.00, fiind mobilizare pe paginile de socializare.

"Consider că ar trebui ca autorităţile centrale să delege o parte din atribuţii către autoritățile locale. Într-o localitate mică, opt membri ai familiei sunt depistaţi pozitiv, asta înseamnă că localitatea intră în carantină. Este mult mai corect dacă situaţia este cunoscută la nivel de judeţ, iar prin Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau cele locale să se ia o decizie. Sunt foarte multe aspecte pe care cel de la centru nu poate să le simtă atât de bine faţă de cel din teritoriu, de primar sau reprezentantul DSP-ului. Sunt situaţii diferite, nu poţi compara situaţia de la Târgu-Jiu cu cea de la Căpreni sau Motru", a spus Marcel Romanescu.

Și alți primari din țară au fost critici la adresa guvernului privind măsurile impuse. Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi, a spus că nu este de acord cu carantinarea oraşului. "Ca primar al municipiului Petroşani nu sunt de acord cu această posibilă măsură a carantinării localităţii, generată de incidenţa de peste 6 cazuri la mia de locuitori, mai ales că pentru alte localităţi din ţară s-au făcut derogări până la o rată de infectare de peste 7 la mie", a scris pe pagina de socializare. 

Cunoscut este şi scandalul dintre preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, şi Raed Arafat, declanşat tot din cauza acestor măsuri venite de la centru, fără să consulte realitatea din teren.

Premierul Florin Cîțu l-a adus, luni, la ședința BEx PNL, pe șeful DSU Raed Arafat pentru a explica noile restricții introduse de autorități, ceea ce i-a iritat pe liberali.

Vizualizări: 2,586

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: