Social

Primăria Târgu Jiu dă startul construirii celor 600 de apartamente destinate tinerilor

Anul 2024 va fi anul în care administrația municipiului Târgu Jiu va începe lucrările la unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de după 1989. Nu mai puțin de 600 de familii tinere vor avea șansa de a primi un apartament cu două camere pentru care vor plăti o chirie modică. Locuințele sociale se adresează persoanelor care locuiesc în municipiul Târgu Jiu sau care au viză de flotant pentru acest oraș. 

Practic un nou complex va prinde contur în cartierul Narciselor. În ceea ce privește apartamentele, acestea vor avea de două camere, baie, bucătărie și independență energetică. Un atuu în plus, îl reprezintă și parcul de 12,5 hectare care se află exact lângă acest cartier. 

„În 2024 vor începe lucrările și noi o să le solicităm ca măcar o unitate locativă să fie finalizată în același an pentru a da încredere celor care încă mai cred că tot acest proiect este doar o poveste frumoasă. (...) Cred că după 1989, nu există nicio capitală reședință de județ în care să se fi construit, într-o singură etapă, 600 de apartamente. Numărul locuințelor pe care le construim este echivalentul locuințelor care s-au construit în ultimii 30 de ani. Voi face apel la tineri să își depună solicitările. Este un dosar cu documente și condiții foarte puține”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Aceste apartamente vor putea fi obținute de tinerii care au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Ei mai trebuie să aibă un loc de muncă, să nu dețină alte locuințe și să aibă domiciliul în Târgu Jiu. De asemenea, cei care doresc să își depună dosarul pentru a beneficia de o astfel de locuință pot opta pentru o viză de flotant, în condițiile în care au domiciliul în altă localitate din Gorj. 

Valoarea totală a proiectului este de 40 de milioane de euro, iar autoritățile locale dau asigurări că în 2025 toate locuințele vor fi date în folosință.

 

Vizualizări: 6,337

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Social:

Citește și: