Eveniment

Primar: De ce mai era nevoie de încă un apel la 112

Primarul din comuna gorjeană Stoina continuă războiul declarațiilor cu pompierii, după ce a fost acuzat că se prezintă drept erou, deși a făcut ce prevede legea. Adică a coordonat stingerea unui incendiu de pădure. Doar că, spune primarul Laurențiu Anghel, pompierii au abandonat incendiul. Mai exact, au intervenit în satul Slăvuța, unde au fost solicitați, apoi au plecat, deși flăcările s-au extins pe cealaltă parte a dealului, înspre satele Mielușei și Ulmet.

Totul a pornit de la o declarați de trei rânduri a primarului, care a transmis după incendiu că “Pompierii și pădurarii ne-au tratat cu absența”.

Cei de la ISU Gorj au luat foc și i-au dat o replică de zeci de rânduri, în care i-au înșirat obligațiile legale, după care l-au ironizat că face pe eroul. Asta în condițiile în care primarul și localnicii au stins focul în locul lor. 

“Nu este nicio faptă de eroism prin faptul că trebuie să ne îndeplinim obligațiile legale, dar cu siguranță este inadmisibil și rușinos să încerci să ironizezi o instituție profesionistă și ale cărei misiuni zilnice și prioritare sunt acelea de a salva vieți și bunuri”, a transmis ISU Gorj. “Un primar care își face un selfie de la intervenția pentru stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit pe raza comunei pe care o conduce, cu siguranță, nu-l exceptează de la obligația de a studia, a lua la cunoștință și de a pune în aplicare prevederile legale în vigoare”, au mai spus reprezentanții pompierilor.

Laurențiu Anghel nu a rămas dator și i-a acuzat pe pompieri că au abandonat incendiul. “Foarte deranjați, pompierii gorjeni, de selfie-ul făcut de mine noaptea trecută. Atribuțiile pe care eu le am, ca edil, cred că le-am demonstrat și de această dată. Nu a fost un gest eroic, așa cum au declarat pompierii, am făcut exact ce prevede legislația în vigoare. Mai marii șefi ai dumnealor ar putea deschide o anchetă pentru a elucida împrejurările prin care au abandonat incendiul si extinderea acestuia, stiind faptul că focul își lasă amprenta pentru multă vreme”, a spus primarul din Stoina. 

Acesta spune că pompierii au fost solicitați în satul Slăvuța pentru intervenție, însă nu au constatat faptul ca focul trecuse de cealaltă parte a dealului, înspre satele Mielușei și Ulmet, din comuna Stoina. “Nu înțeleg de ce mai era nevoie de încă un apel la 112 când de fapt era vorba de același incendiu. Agentul de poliție de la secția de politie Stoina, Ciobanoiu Aurelian, m-a anunțat despre acest incendiu la ora 20,55 relatându-mi faptul că spre acest incendiu au fost antrenate mai multe autospeciale ale pompierilor. Nu înțeleg de câte ori trebuie anunțați pentru a interveni”, a concluzionat primarul aflat la primul mandat.

Vizualizări: 1,417

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: