Ultima oră

Prețuri plafonate la energie. Cât va plăti populația

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, legea de plafonare a prețurilor la energie electrică. Clienții casnici vor plăti 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar care este mai mic de 100 KWh inclusiv. 

Același tarif vor plăti și clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, cei care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, dar și familiile monoparentale.

Clienții casnici al căror consum lunar este de maximum 255 kWh vor achita 0,80 lei/kWh, iar cei al căror consum lunar este de peste 255 kWh vor achita 1,3 lei/kWh. 

S-a mai stabilit 1 leu/kWh pentru IMM-uri, spitale, școli, creșe, grădinițe, biserici, instituții publice, Metrorex, industria pharma, institute de cercetare, aeroporturi și un tarif de 1,3 lei/kWh pentru industria mare.

Prețurile se vor raporta fie la consumul lunar, pentru cei care trimit indexul, fie pe media la 3 luni (regularizare).

Legea a fost adoptată cu 177 de voturi pentru, 77 împotrivă și 11 abțineri.

Camera Deputaților este for decizional, iar legea va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată.

Vizualizări: 880

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: