Ultima oră
Polițiștii verifică cine a depus coroana la statuia lui Eminescu

Polițiștii gorjeni s-au sesizat ieri cu privire la depunerea unei coroane de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, amplasat în centrul municipiului Târgu Jiu, pe care era menționat numele unei așa-numite entități denumite «Comandamentul Vlad Țepeș».
La fața locului s-au deplasat polițiști care au constatat că nu au fost produse distrugeri, nu au existat manifestări de violență și nu a fost afectată ordinea și liniștea publică.
În acest moment sunt efectuate verificări pentru stabilirea contextului în care a avut loc acest gest și pentru a se stabili dacă au fost încălcate prevederi legale.
Până în prezent, nu există indicii privind un pericol iminent pentru siguranța publică.
IPJ Gorj tratează cu responsabilitate orice sesizare și reamintește că exprimarea opiniilor este permisă de lege, însă orice faptă care ar putea aduce atingere ordinii publice, siguranței cetățenilor sau cadrului legal va fi analizată și sancționată conform legii.
Vizualizări: 147
