Ultima oră

Investiții de aproape 28 de milioane de euro în Gorj! Patru firme promit 162 de locuri de muncă

Patru investiții finanțate din fonduri europene, în valoare totală de aproape 28 de milioane de euro, sunt în derulare în județul Gorj. Proiectele vizează dezvoltarea unor capacități de producție la Bumbești-Jiu și Peștișani, iar companiile au asumat crearea a 162 de locuri de muncă. Două investiții se apropie de finalizare, în timp ce alte două trebuie să recupereze întârzierile.

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia au verificat stadiul celor patru proiecte finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă. La vizitele din teren au participat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, Stelian Bărăgan, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, și Raluca Măjină, directorul Organismului Intermediar pentru PDDTJ.

Fabrică de structuri metalice, investiție de 12,8 milioane de euro
Cea mai mare dintre investițiile prezentate este realizată de BETCON TRADING SRL, la Bumbești-Jiu. Proiectul, în valoare de 12,8 milioane de euro, vizează construirea unei fabrici de structuri metalice. Compania și-a asumat crearea a 80 de noi locuri de muncă.

Tot la Bumbești-Jiu, RENTA IMPEX SRL investește 7,7 milioane de euro într-o fabrică de plase metalice sudate, destinate sectorului construcțiilor. Prin acest proiect sunt prevăzute 42 de locuri de muncă.

O altă investiție este derulată de YLECEN SERV SRL, care beneficiază de peste 824.000 de euro pentru achiziția de echipamente de tăiere, rindeluire și uscare a lemnului. Proiectul se apropie de finalizare și prevede crearea a cinci locuri de muncă.

Utilaje pentru prelucrarea pietrei, la Peștișani
În comuna Peștișani, EXPLOCARB SRL derulează o investiție de 6,2 milioane de euro pentru achiziția de utilaje de concasare și sortare a pietrei.

Potrivit ADR Sud-Vest Oltenia, proiectul se apropie de finalizare, iar cele 35 de locuri de muncă asumate prin investiție au fost deja create.

Două proiecte trebuie să recupereze întârzierile
În urma verificărilor, reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că două dintre cele patru investiții sunt aproape de finalizare, în timp ce alte două înregistrează întârzieri care trebuie recuperate.

Echipele de monitorizare au discutat cu antreprenorii despre dificultățile întâmpinate și despre măsurile necesare pentru accelerarea lucrărilor.

Reprezentanții agenției au subliniat că firmele trebuie să respecte angajamentele asumate prin proiectele finanțate din fonduri europene, inclusiv în ceea ce privește termenele de implementare și crearea locurilor de muncă.

Cele patru investiții reprezintă o miză importantă pentru economia județului Gorj, într-un context în care atragerea de noi activități industriale și crearea de locuri de muncă sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și tranziția de la activitățile tradiționale.

Vizualizări: 644

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: